Organizarea odihnelor corporative determină o creştere a productivităţii muncii
Posted by viorc on December 11, 2007
Nicolaie Platon, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism ( ANAT )
Operatorii specializaţi de pe piaţa turistică constată o creştere a cererilor din partea întreprinderilor pentru odihnele corporative. Ei susţin că orice întreprindere din Republica Moldova, care activează în diferite sfere, organizează tot mai mult astfel de odihne pentru angajaţii săi. “Organizarea unor astfel de corporative determină o creştere a productivităţii muncii”.
Ce reprezintă odihnele corporative?
Odihna corporativă sau cum mai este numită activă reprezintă o formă motivaţională în cadrul întreprinderilor, anume datorită faptului că are loc integrarea colectivului. De fapt cea mai bună integrare a colectivului are loc într-un mediu neformal, deoarece doar într-un asemenea mediu poate să se formeze un colectiv integru. În afara orelor de lucru sau în week-end, când se organizează odihna activă ei pot să discute şi alte teme care într-un fel sau altul apropie oamenii şi dă posibilitate ca fiecare să găsească alte aspecte ale personalităţii care nu pot să le vadă în timpul serviciului. Acest fapt demonstrează într-un fel sau altul că odihna corporativă ridică productivitatea muncii, persoanele găsesc un numitor comun. În acest sens se creează o relaţie interpersonală durabilă şi paralel se formează un colectiv integru, care dă posibilitatea să ridice indicii activităţii în cadrul întreprinderilor.
Care sânt formele corporative de bază ?
În principiu se recomandă ca întreprinderile care organizează acest tip de odihnă pentru angajaţii săi să se orienteze, în primul rând, după necesitatea care o solicită personalul, adică odihna activă legată de formele motivaţionale de turism. Principalele forme de odihne corporative sânt: odihna turismului de week-end, odihna la natură, odihna în mediul rural la pensiuni agroturistice. De asemenea pot fi întâlnite şi alte forme cum ar fi odihna activă în cadrul staţiunilor de odihnă din zona Vadul lui Vodă şi odihna corporativă la întreprinderile de vinificaţie. Aceasta din urmă oferă excursii la Mileştii Mici, Cojuşna, Cricova şi alte întreprinderi. Începând de anul trecut se organizează odihna activă şi la vinăria Brăneşti, situată lângă Complexul Orheiul Vechi.
Ce se poate de propus clienţilor corporativi?
În primul rând, am putea propune întreprinderilor, indiferent de specificul său, ca să organizeze şi odihna legată de turismul religios, deoarece nu este turism de pelerinaj, după cum susţin unii, ci este ceva specific anume pentru persoanele religioase, care solicită asemenea forme de odihnă.
Turismul religios înseamnă, de fapt, vizitarea localurilor sfinte cum ar fi zona Călăraşilor unde pot fi vizitate 4 mănăstiri: Mănăstirea Hârjăuca, Hârbovăţ, Frumoasa şi Răciula. Aceste patru mănăstiri sunt amplasate sub formă de cruce, ceea ce pentru clienţi ar fi interesant să vadă care ar fi specificul pentru fiecare mănăstire în parte. De asemenea pot fi vizitate mănăstirile Căpriana şi Hâncu, care sunt incluse într-un circuit turistic. Pe lângă aceste destinaţii mai există zone pitoreşti la Ţipova şi Saharna. Aici pe lângă faptul că vor avea posibilitatea de a vizita aceste mănăstiri există şi posibilitatea de a organiza şi un agrement anume în zona respectivă. Pentru Nordul Republicii se propun şi diferite itinerare cum ar fi vizitarea “Zimbrelor”, a regiunii “Suta de movile”, care se află în zona raionului Glodeni. Spre sudul republicii cu părere de rău avem mai puţine obiective turistice, dar merită de vizitat Complexul de Vinificaţie de la Purcari, la Leova “Valurile lui Traian” şi la Hânceşti “Hanul lui Manubrecari” care în prezent se află în reconstrucţie.
Care sânt costurile acestei industrii?
Asemenea servicii nu pot fi prestate de orice întreprindere deoarece, costurile sânt destul de mari. Condiţia odihnei corporative este aceea ca serviciile să fie achitate integru de întreprindere sau 50% de întreprindere şi 50% de colaboratori. În pofida costurilor mari, totuşi există întreprinderi care pot să-şi permită corporativele şi interesant că această odihnă corporativă a fost preluată de la companiile mixte moldo cu alte ţări, în care ei au început organizarea pentru colaboratorii săi. Această experienţă au preluat-o şi alte întreprinderi autohtone care deja practică odihnele corporative pe teritoriul Republicii. Unicul operator specializat de la noi care organizează odihne corporative este Tatrabis, deşi a apărut recent, este deja o companie experimentată. Alte companii care au reuşit deja să organizeze itinerare complete sânt companiile Solei, Moldova-Tur şi Canonic-Tur. Un itinerar complet asta înseamnă asigurarea serviciilor de agrement, planificarea serviciilor de cazare şi a serviciilor de alimentare.
În ce măsură noua industrie s-ar putea dezvolta în Republica Moldova?
Actualmente problema principală este lipsa personalului calificat, ceea ce este destul de acut pentru ţara noastră. De aceea fiecare întreprindere odată ce dispune de o clientelă sau un personal calificat se străduie să-l menţină cu orice preţ. Acest lucru deja demonstrează faptul că pespectiva este în dezvoltare, deoarece datorită odihnei corporative angajatorul poate să-şi menţină personalul calificat. De remarcat că pe lângă faptul că se organizează pe teritoriul RM, multe companii organizează odihne corporative şi în afara ţării: Turcia, Ukraina, Bulgaria. Acestea sânt companii mari care achită integral costul serviciilor turistice şi pentru alte ţări nu neapărat numai pentru Rep